Arhive lunare: aprilie 2015

Femeia fatala

trup-de-vara-300x200Femeia fatala din povestea asta nu e diva sexy din filme care rasuceste barbatii pe degete prin frumusetea si trupul ei, e femeia ridicola de la noi. Femeia fatala sau cealalta femeie, e femeia masochista. Da,da nu e zvelta si inteligenta precum tremura bietele sotii la auzului ei si nici precum considera bolovanul de barbat ca se alege. Femeia fatala se crede intotdeauna peste cealalta, fosta ori viitoarea fosta, mai buna. De ce spun asta? asa isi extrage seva de incredere in sine, nu ca ar fi vreo frumusete intruchipata sau mai valoroasa decat cealalta. Ori e manipulativa ori e prostuta, extraordinar de prostuta in manipularea ei daca nu pica toate in capcana ei. La femme fatale reala, e o diva pe picioarele ei si rareori tanjeste dupa barbatul alteia, rareori tanjeste dupa ceea ce are altul, fiindca le obtine oricum fara sa faca miscari neinspirate. La noi doar se simt flatate, un pic deranjate la stomac. Barbatul se vrea doar dorit in jocul asta. Femeile se bat, el se reface din neincredere de altfel. Nu-i asa ca e istet?. Cine iese invingator mai putin conteaza, multe inimi se rup din joaca lui. Pe mine ma intriga in mod special, amploarea cu care aceste femei imbracate in piele  cumparata la reduceri si fake din import, calca in picioare si pe restul !. Oricat as fi incercat sa le explic ca daca sunt machiate strident special sa-mi dea peste nas, s-ar putea mai tarziu sa-mi planga pe umeri la sala, sa le ajut. Sa nu mai zic, ridicolele aberatii. Daca o femeie stie sa gateasca, sa aibe grija de casa si barbatul stie sa faca aceste lucruri, doar ca unii sunt mai lenesi si prefera…comoditatea, nu e nici pe departe o calitate nemaivazuta care te mai face mai buna. Inca o chestie. Atitudinea obraznica, tupeu cu care se infig in barbati ( ca noua ne-ar canta din Bacovia!), cel mult ii fac de ras nici pe departe seducatoare la bratul lor. Isteria domnisoarelor fatale nu ma fac decat sa plesnesc de ras, si sa-mi fie rusine de ideea ca noi femeile in loc se ne ajutam unele pe altele, ne pierdem in toape cu printuri de leopard si roz de catifea ca nu stim sa-l alegem pe cel pal sau blush care nu socheaza atat de rau la vedere cu blugi rupti si cercei in nas de dragul modei, cica. Ar fi ceva de ar face-o pentru ele ori pentru barbatul pt care „lupta” or il vaneaza, insa o fac de dragul fatalitatii, poate noi astea am crapa in explozie.

Si totusi, cine le explica sotiilor care nu pididesc sa le ofere puterea si increderea pe tava? inloc de un ceai de menta . Pentru stomac, zic.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Cuvinte ingropate

Am dat azi peste un filmulet emotionant de la o nunta un pic mai diferita de restul, unde mireasa i-a recitat iubitului ei sot, cuvinte scrise din inima pentru el. Candida, calma si de o frumusete naturala angelica, glasul ei rasuna ca lumina aprinsa de Inviere. M-a impresionat deasemenea gestul lui de a ingenunchea in fata ei, in semn de dragoste(?)multi dintre noi am ingropat-o demult inghetati de iubiri neimplinite. Doar dragostea lor pura ce se citea in ochi ne-a mai dezvelit un pic scutul de protectie in jurul inimii. Restul, sceptici si suspiciosi au improscat cu noroi cu fel de fel de vorbe rautacioase prin comentarii neavizate la vizualizarea acestei minunate declaratii. Acela a fost momentul prin care mi-am amintit de o poveste. Povestea oameniilor rosi de invidii.

Obisnuiam sa scriu si sa recit cu inocenta varstei, propia mea iubire. Scriam neintrerupt zeci de pagini cu aceasi sinceritate pentru ceea ce simteam atunci. Reuseam sa zgudui si cel mai impietrit om prin sentimentele mele expuse pe hartie. Si nu erau doar vorbe. De aici si corelatia cu ideea de sirena, femeia care sopteste si farmeca iubirea prin glasul ei. Citeam zeci de carti si compuneam la fel de mult pe cat citeam. Nu stiam altfel sa-mi cant iubirea decat traindu-o.  O exprimam prin povesti si in vers, in zile cand eram singura, in noptiile cand eram departe unul de altul. Oamenii nu au acceptat ideea ca ei nu primesc acelasi lucrul de la partenerii lor, fericirea si iubirea mea i-a incomodat. Fiind si foarte tanara, pe deasupra si fragila in urma unor pierderi personale, criticiile si pietrele lor m-au sfaramat. Ani de zile nu am mai putut sa scriu nimic. Sa mai exprim ceva. Nimicirea lor invidioasa e la fel de taioasa ca un cutit ascutit. Atat de ascutit incat am realizat ca nu mai pot sa scriu la fel. Nu mai sunt acelasi om de altfel. Inima mea nu mai e la fel de neatinsa de mizerie ca atunci. E pansata cu multe cicatrici ramase. Oare inteleg oamenii astia ce rau pot face? unor tineri frumosi care doar isi exprima iubirea.

Ei s-au casatorit. Eu am revenit la scris. Ei au invatat sa se iubeasca. Eu am invatat sa iubesc…din nou 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria File de jurnal