Arhive pe etichete: prima emoţie

Iubirea de sine, cărţile

Ce iubeşti cel mai mult ?şi iţi aduce liniştea?

– Cărţile!

iubirea de cartiCărţile m-au mângaiat noapte de noapte când m-am simţit cel mai cumplit de una singură. Ele au fost răspunsul când am alergat după ajutor. Cărţile m-au ajutat să mă descopăr când doar in ele aveam incredere. In cărţi mi-am găsit liniştea. Din cauza cărţilor citite am luat note bune şi am fost premiată la sfârşit de an. Pe ele le-am ţinut in braţe ca pe un prieten statornic şi neclintit în furtuni. Oriunde merg, simt nevoia să ajung la bibliotecă sau librărie să ating o carte, să răsfoiesc o pagină ca şi cum îmi dă forţa. În faţa lor aş ingenuncha fără temeri. Ele sunt permanent în viaţa şi in geanta mea. Relaţia mea cu ele e precum relaţia cu Dumnezeu, am nevoie sa cred in ele ca să mă inţeleg pe mine. Citind, te educi mental şi spiritual. Atât timp cât am cărţi, nu mă simt singură. Am citit nebuneşte şi tot ce am prins, în mână. Şi nu din snobism să par mai deşteaptă decât sunt, căci ştii? eu lucrez cu mine să nu depind de tine, citesc să pot şti cum să-mi port de grijă. Tânjesc să mă impresionez cu variante bune din mine. Vreau cărţi, teancuri şi biblioteci. Azi mă aşez în băncuţa de la şcoală, în rochiţa roşie şi cu fundiţă şi apuc stiloul atent să scriu ” şţăâî ” din nou cu emoţie. Cărţile, prima dragoste care doare 🙂

Auzi ploaia? închide umbrela şi deschide cartea

Ceaiul de mentă e al meu .

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Ganduri